Despre Noi

Cine este Zestrea H&H?

Zestrea - logo
Zestrea-logo

Suntem un atelier de pictură tradițională, realizat în cadrul Asociației Pentru Persoane cu Dizabilități Fizice „Sf Haralambie”din Brașov.

Când am apărut?

Am apărut în anul 2014, ca parte a unui program realizat de APDF „Sf Haralambie” și finanțat prin proiectul POSDRU „Dezvoltarea economiei sociale în Regiunile Nord-Vest si Centru” 

Ce am realizat?

Pe parcursul anilor de activitate, prin Zestrea H&H tradiția picturii transilvane a prins din nou viață. Iar produsele realizate de noi le vindem prin intermediul magazinului pe care îl avem.

Acest lucru se întâmplă datorită faptului că suntem în totalitate dedicați ideii de transmitere a tradiției locale, către generațiile viitoare.

Care este viziunea noastră?

Ne dorim sa vedem o lume, în care tradiția și modernitatea se împletesc. O lume în care noile generații învață de la cele anterioare, iar lucrurile învățate apoi le transmit mai departe, adăugând propria viziune.

Cum vedem realizarea ei?

Modelele pe care le realizam, sunt în totalitate reinterpretări alte celor tradițional transilvane. Noi le-am cules din sate ardelene precum Viscri sau Mălîncrav sau de la muzeul Brukenthal din Sibiu.

Periodic organizăm ateliere de pictură pentru copii de vârstă școlară și preșcolară. Prin intermediul acestora, transmitem mai departe cea ce am învățat.

Care este misiunea noastră?

Misiunea pe care ne-o asumăm este cea de a transpune în viață viziunea declarată. Aceasta facem prin toate activitățile pe care le întreprindem.

De ce sa cumperi de la noi?

Acum, după ce ai citit despre noi și despre dezideratele pe care le avem, știi că și tu poți fi parte a acestei cauze. Și mai știi că doar cu ajutorul tău putem face ceea ce ne propunem.

De asemenea făcând acest lucru, te implici și în susținerea activităților desfășurate de persoanele cu dizabilități fizice, membrii ai APDF „Sf Haralambie”, lucru pentru care îți mulțumim.

Cumpără după categorie

Nou în

Cele mai vândute